Ex

Îmi doresc să fiu în cabina de vot

Îmi doresc să fiu în cabina de vot… Îmi doresc să fiu în cabina de vot tot atât de mult pe cât îmi doresc să fiu închis într-un sicriu de plumb 1.5×1.5×1.5 împreună cu un cal mort de două săptămâni. Experienţele trecute îmi sunt arhisuficiente ca să fiu convins că nici Dumnezeu, dacă ar câştiga alegerile în România, nu ar reuşi să schimbe radical situaţia în ţara asta în patru ani. Plus că nu mai vreau să votez ca urmare a unui sentiment negativ gen: “Să-l facem pe Băsescu!” şi nici exalataţii care cred că ştamplia e ca sabia lui Luke Skywalker nu-mi trezesc altceva decât milă.

Alegeri 2009!

(ca răspuns la postul http://www.ciutacu.ro/articol/sorine/ de pe blogul lui Victor Ciutacu)

Vreau să îl văd pe Oprescu într-un halat alb inscripţionat pe spate cu “Bucureşti, România”, ţinând în fiecare mână câte o seringă de unică folosinţă într-o ipostază a la Rambo. În spatele său, sute de mii de bucureşteni înarmaţi cu făclii, topoare şi entuziasm colectiv. Pe fundal, acorduri ample zămislite de sirenele ambulanţelor. Lângă el un Antonescu blond, fluturându-şi pletele ca într-o reclamă la un şampon scump, călare pe un bidiviu alb ca spuma mării. Galopând. Armura din oţel inoxidabil ultrarezistent sclipeşte în soarele de octombrie. Vârfurile săgeţilor au fost înmuiate de Orban personal în ulei de motor. Dincolo de baricade, Geoană aţinteşte secera (sau ciocanul) spre duşmanul suprem, oricare ar fi el. Valuri de susţinători, costumaţi în roşu-sângeriu, aplaudă sacadat ca la congresele pre’89. Apoi urlă frenetic. Pe fundal, o evanghelie. Rectific: pe fundal e Vanghelie cu tricolorul despicându-i oblic trunchiul. Undeva, pe un podium, Vadim gesticulează prevestind sfârşitul lumii în umbra unui gigantic monument ce înfăţişează un individ de naţionalitate incertă tras în ţeapă. La salutul său cu mâna întinsă orizontal, noaptea se lasă, se aprind focuri imense şi mulţimile încep să defileze ordonat spre Ardeal. Plutonul este încheiat de un Becali distrus de efortul de a căra concomitent o cruce de bronz masiv de doi metri şi trupul unui balaur tibetan răpus în luptă dreaptă. În centru, încadrat de 322 de imagini periferice sălăşluieşte Băsescu odihnind pe un munte de oase lustruite cu grijă de Blaga şi compania. Boc salută ceremonios cocoţat fiind pe un autobuz de campanie, închiriat de la o firmă fantomă cu sediul în Nicaragua. În timpul ăsta eu mă întreb, într-o evidentă antiteză cu subiectul, unde naiba o să mă angajez. Când voi reuşi să termin cea de-a treia facultate a cărei utilitate rămâne cufundată în mister. Ce o să mă fac dacă o să-mi fie spartă casa şi justiţia, peste zece ani, când va binevoi să iasă din grevă, va decide că sunt dator să-i plătesc hoţului o mare sumă de bani ca despăgubire pentru că s-a obosit degeaba. Şi, Doamne fereşte, în cât timp voi muri dacă o să mă îmbolnăvesc. Da, ştiu, sunt un ticălos pentru că nu mă duc la vot. Oricum, trăiască Republica Socialistă România!

Fii ofensiv!

Aş putea avea 18 ani şi un Ferrari de 100.000 de euro sau 18 ani petrecuţi la Jilava pentru omor cu premeditare şi un tatuaj pe ceafă cu zvastica însângerată sau, în fine, aş putea avea 18 ani de când m-am pensionat şi o pensie care să-mi ajungă pentru abonamentul la internet, dar nu şi pentru un baton de salam pe lună. Oricum, pentru voi mă voi identifica doar prin ceea ce scriu. Bine aţi venit! Ofensiv, 2009 şi aceeaşi întrebare: cine mă apără de stat?